Manierismul(Rosso Fiorentino si Parmigianino)

Radacinile Manierismului in arta italiana din Cinquecento se afla,pintre altele ,in conditiile obiective ale imbogatiriigramaticii plastice ,datorata operelor lui Leonardo,Michelangelo ,Rafael si Tizian ,precum si in conditiile subiective ale influientei maestrilor asupra discipolilor ,elevi directi sau indirecti.
Numerosii tineri admiratori ai geniului toscan ,urbian ,venetian sau bolognez,si-au dirijat destinul artistic spre o viziune estetizata.Desenul florentin ,colorismul venetian, eclerajul leonardesc au fost aspecte asupra carora pictorii manieristi si-au fixat atentia.
Termeul de ,,manierism" se refera la maniere , la imitarea unei opere a unui maestru ,sau in alte cazuri,la repetarea propriei formule estetice.
REPREZENTANTI:
Rosso Fiorentino- Giovanni Batista di Jacopo(1494-1540)Pretuit si admirat pentru stiinta desenului si compozitiei ,Rosso aducea in Franta aerul marilor ansambluri de fresca realizate de Michelangelo si Rafael. La Fontainebleau ,Rosso a decorat Galeria Francisc I ceea mai importanta lucrare a sa.Parmigianino:Francesco Mazzola(1503-1540).Viziunea lui Parmigianino a intrunit influienta maestrilor ,tendintele manieriste ,ale vremii si ecoul artei lui Carreggio.Personajele cu siluete de 9-11 capete ,proportii alungite si gesturi de o gratie afectata ,atitudini cautate ,elegante, si expresia falsei inocente ,construiesc un tip uman de o senzualitate artificiala-,,Madona cu gatul lung".